Renuntare!

Buna dimineata!

Ce este renuntarea? Da, exact. Voi vorbi despre r e n u n t a r e.

Intr-o zi, oarecare, noi, fiinte umane, ne trezim cu o mare de aspiratii... undeva prin adolescenta fata in fata cu modelele societatii (a se citi anomie sociala dar ramane intre noi), televizor, parinti, carti, profesori, ectcetera, in acest amalgam de interactionari decidem un potential sens. Vreau sa urmez Conservator! Vreau sa urmez ASE! And so on. Desigur acesti oameni sunt cei care intr-adevar ajung unde trebuie, iar nu unde isi doresc realmente. Cum? Sunt acei oameni puternici, capabili sa isi schimbe/modeleze convingerile pentru a ajunge 'undeva', nu neaparat unde si-ar fi dorit ci 'undeva', oameni pe care de multe ori ii simtim surescitati, ii simtim impovarati, ii simtim tristi... De ce? Pentru ca noi suntem ceilalti oameni care au zis: vreau sa inteleg ce se intampla! Noi, intr-un mod or altul NU ajungem unde trebuie insa ajungem unde vrem si de multe ori, scriam intr-un alt articol, ceea ce vrem la un moment determinat nu este tocmai ceea ce trebuie sa vrem. Inconstient, vom strabate drumuri pe care nu le-am propus, drumuri la care nici macar nu visam, dar mergem, mergand ne intrebam continuu... aici se bifurca.. sunt cei care abandoneaza si 'cad' in existentialism, in resemnare si renuntare, intalnim pe un alt drum compatriotii trasi in viata societatii cu impliniri si satisfactii, pe un alt drum salutam pe cei care se chinuie constant pentru ajungerea din urma a celor asa-zisi 'puternici' reprimandu-si dorintele, pe alocuri intalnim cate un 'ciudat', rasfirati, enfin... cativa isi vor continua drumul pana la capat, prin dezamagiri, prin curiozitate, prin intrebari, prin descoperiri, prin sperante, prin multa tristete, prin copilarie, cativa sunt cei care raman cu desavarsire naivi si cativa sunt cei care disfurta si simt viata. Fiecare o percepe intr-un mod unic si personal insa cu totii o simtim grupati in idealuri si proiectii.
Discernamantul si valorile personale, autodidactismul, sunt doar cateva trasaturi la care adolescenti fiind am ales (or we should) sa ni le insusim.
Nu putem sa ne realizam profesional dar sa ne plangem spiritual, or viceversa. Viata iti ofera ponturile necesare sa reusesti, sa echilibrezi. Da! Vedem libertatea insa nu si responsabilitatea, atribuim sensul dar nu (re)gasim valorile. Spun doar ca oriunde am merge sa fim constienti si impacati cu alegerea facuta.

E c h i l i b r u. Ponderea satisfactiilor sa fie direct proportionala cu cea a insatisfactiilor; pentru a lua o decizie in libertate, omul are nevoie de orientare, care să-i permita sa urmeze un ţel. Urmarile telului trebuie sa fie asumate, prin tot ce a putut implica orientarea.

Prin definitie, renuntarea se prezinta ca un pas inapoi de la tine insuti. Alegem sa ne fie bine, or alegem sa definim binele cu suficienta obiectivitate.

PS.

Tu ce ai ales?