Sa vorbim despre prezent.
Cat de mult iubim,
cat de mult uram,
cat de mult traim,
cat de mult murim,
cat de mult ne enervam,
cat de mult zambim,
cat de mult ne bucuram...
Cum arata prezentul tau astazi?
Sa vorbim despre cum putem da totul din nou si totusi sa credem ca nu am dat suficient.. sau sa dam suficient si sa nu vrem a da totul.
Ei spun ca trebuie sa iti traiesti prezentul, dar se pare ca ne este atat de greu sa lasam trecutul in urma, se pare ca ne este greu sa ne lasam pe noi insine in urma.. de parca stim ca s-ar desprinde o mare de aminitri/dureri si nu vrem, pur si simplu suntem incapatanati... o tinem cu noi, ne luptam sa o acceptam dar nu ii dam drumul... acum nu-i de mirare frustrarile fiecaruia, nemultumirile, despartirile, aroganta, esecurile, inconsecventa in stari, temerile, nesiguranta... ei, spune-mi tu, te regasesti prin cuvintele mele?
Acum, hai sa iti arat putin dintr-un potential viitor al tau, al meu, al tuturor.
Poate ca avem nevoie de raspunsuri, poate ca avem nevoie sa ne afundam in anumite predispozitii.
Poate ca avem nevoie sa credem ca ne place un anume lucru doar din anume motiv, nu cautam sa-i atribuim prea multe conotatii si intelesuri, suntem multumiti cu explicatiile marunte.
Poate ne plac serialele.
Poate ne place munca.
Poate ne plac muntii si campiile si zanele...
Poate ne place sa facem pe arogantii.
Poate ne place modul in care ne folosim skill-urile si pasiunea.
Poate ne place sa bem Myer's Rum la 3 dimineata si sa fumam putin tutun.
Poate ne place sa stam in ploaie fara sa ne urcam in vreun RATB anume.
Poate ne place sa credem ca va fi bine, candva, cumva.
Poate ne place sa fim nepasatori si indiferenti.
Poate ne place sa fim rai.
Poate ne place sa ii facem pe ceilalti sa se simta prost, intr-un fel ori altul.
Poate ne place sa negam ceea ce simtim atunci cand in fond, oricum nu simtim mare lucru.
Poate ne place sa stim ca nu stim sa iubim si asteptam sa treaca timpul cu noi orizonturi de explorat.
Poate... poate ca ne plac toate aceste stari, ne reprezinta, ne tin departe de acceptarea de mai sus.. pentru care atat de mult luptam sa o evitam.. Apoi, de ce am accepta toate cele de mai sus... ?
Trecutul uneori ne vorbeste adesea de ziua pe care tocmai am pierdut-o astazi, de minutul care tocmai a trecut scriind aceste randuri... si astfel se duc anii nostrii... viata in sine.
Poate vom ajunge la 70 de ani si vom spune..
Poate daca nu m-as fi afundat intr-atata nestire, as mai fi stiut de mine o vreme si as fi apreciat circumstantele/oamenii/timpul la adevarata lor valoarea ori la o oarecare valoare mai mult apreciabila, suficient incat sa inteleg sensul ascuns din spatele aparentelor.
Poate daca as fi realizat cat de mult imi place sa citesc, as fi citit mai mult, nu mi-as fi spus ca este doar o nevoie prosteasca de cunoastere; poate daca as fi realizat cat de mult imi place zambetul persoanei care si-a intors privirea dupa mine in metrou as fi alergat sa il/o intreb de o cafea la The Charlatans si poate cumva s-ar fi si infiripat un mister iar nu mi-as mai fi spus" ei, e doar o alta persoana cu care-mi intalnesc privirea intr-un mod bizar... ", n-as mai fi spus "meh.. doar lucruri marunte"...
Poate nu as fi vrut sa ma uit la atatea seriale stupide si prost facute, destul de comericale intr-o maniera, daca as fi stiut ca la 30 de ani m-as fi uitat la parodiile de umor negru despre "Stephen Hawking and the Cycle of Universe..." (just saying random stuff) cu asemenea caractere si personaje si actori remarcabili, pai probabil la 20 as fi iesit sa dau o fuga pe langa Tei, sau poate Crangasi (zone cu lacuri amenajate din capitala Romaniei, Bucuresti, zone in care poti alerga in pace fugarit de o turma de caini ), imi oxigenam caile neuronale si as fi terminat proiectele la care oricum am sfarsit cu succes prin a avea restanta.
Poate nu as fi facut atatea ore suplimentare pentru pensia de acum si felul in care mi-am pierdut atatea iubite/i; pentru felul in care oricum imi pierdeam noptile obosit si fara chef sa aud nici macar glasul mamei spunandu-mi cum pisica de acasa e bolnava si a fost cu ea la veterinar si ii cumpara numai mancare delicioasa, mama ocrotitoare, mama care oricum s-a dus la cativa ani dupa (bolile Universului), poate as fi sunat-o mai des si i-as fi spus cat de dor imi este de ea... si poate si cat de mult o iubesc.
Poate iesirea la munte "din betie cu strainii din gara" (vorbim de o plecare oarecare/cu random oameni) nu a fost una prea incantatoare si as fi putut altfel iesi la bere cu prietenii povestindu-ne unul altuia zilele proaste de la munca, partidele de sex plictisitoare/grozave cu prietenii/ele, cum am mai inselat in ultima vreme, cati bani ne mai raman pana la urmatorul salariu, prieteni, care oricum si-ar fi luat drumurile lor ulterior si ar fi uitat de mine, as fi reusit poate sa ii mai am aproape un pic.. din putin lor.. mizerabil de altfel..
Poate aroganta mea, daca uneori ar fi fost mai domoala as fi reusit sa mai astampar si narcisismul meu, n-ar mai fi fost asa evident iar colegii de munca/facultate nu m-ar fi urit asa tare, colegi care oricum ulterior si-ar fi amintit de mine ca cel/cea care le facea viata imposibila si le dadea 'sclipiri' de constiinta dupa care se asezau frumos la masa cu famiile lor fericite intrebandu-se oare ce mai trebuie sa cumpere pentru festivitatea de 20 de ani de casatorie...
Poate pasiunea mea m-ar fi dus mai departe daca as fi reusit sa o pot explora si valorifica mai mult, pasiune care oricum m-a adus ulterior la o plictiseala teribila si groaznica de nimic ce nu mai poate fi descoperit ori surprinzator, ci doar firesc.. pasiune care oricum in final mi-a oferit aceasta minuata casa cu acest minunat caine, cu aceste 3 minunate pisici, si cu aceasta minunata singuratate, si cu acest minunat si al dracului de smecher fotoliu vintage regal.
Poate daca as fi fumat mai putin as mai fi putut rezista partidelor de sex inca cateva ore fara sa adorm cinic iar prietenele/ii mei//ele nu ar mai fi facut atatea gingase ironii in diminetile cu soare si mirosul de cafea din bucataria care atat de bizara imi parea, adesea.
Poate daca nu mi-ar fi placut sa stau atat de mult in ploaie de atat de multe ori.. dar stai, acest lucru imi place si acum, da! poate pneumoniile mele ar fi fost putin, putintel mai suportabile.
Poate daca nu mi-as fi spus de atatea ori ca va fi bine as fi suportat mai usor raul care a venit inevitabil si as fi avut curajul sa lupt mai puternic/a si mai determinat/a, poate as fi facut pe viking-ul si as fi intors Universul cu fundul in sus (oricum, ma intreb in continuare daca nu asa o fost dintotdeauna?!?).
Poate daca nu as fi fost atat de nepasator/e iubirile mele ar fi durat mai mult si probabil karma mea s-ar mai fi aurit intre timp...
Poate daca mi-as fi moderat rautatea as fi reusit sa mai pastrez o farama din copilul pe care l-am osandit vreme indelungata cu aspiratii si asteptari si cerinte si ambitii, poate acum ar fi luat o perna pufoasa de pe canapea incognito, i-as fi spus ca nu e frumos si politicos, s-ar fi asezat langa mine, ar fi comentat putin de fumul din pipa mea si probabil mi-ar fi spus o gluma buna care m-ar fi facut sa rad in hohote si sa il ghemuies putin prin par si l-as fi trimis la culcare, poate m-ar fi facut sa vad lucrurile intr-un mod mai intelept.. dar, nu e nimeni in afara de aceste cuvinte, el s-a pierdut.. vremea l-a pierdut...
Poate daca nu as fi facut atat de multi oameni sa se simta prost si nu i-as mai fi ranit in modul cumplit in care am facut-o, poate ar fi fost mai fericiti si la fel de naivi, banuiesc ca naivitatea ar putea fi o trasatura buna, nu? poate nu mi-as fi spus acum acest pretext si as fi avut smerenia de a le cere iertare.. si poate m-ar m-ai fi sunat din cand in cand.. iar nu doar o data la an sa vad daca inca traiesc ori de propria-mi aniversare amintindu-mi de a lor si de faptul ca eu nu am facut acest lucru iar ei loiali si devotati fiind mi-au dat o lectie facand acest gest in speranta ca poate, eu, il voi face, la anul.. dar anul trece si azi, in continuarea nu am capatat smerenia..
Poate daca as fi realizat ca iubirea este in fond aerul din singuratatea
pe care o respir acum, la 70 de ani as fi reusit fie sa o tin langa
mine, fie sa o caut mai intens iar nu as fi abandonat misterul...
Poate daca nu as fi negat toate aceste ganduri atunci-acolo nu m-as mai fi vazut pe mine acum-aici..
Acum citeste aceste randuri, gandeste-te putin la trecut, prezent si viitor.
Timpul a trecut.
Lucrurile marunte pe care tu te obligi sa le omiti, sa le pierzi, sa le uiti, sa le ignori, vor face lucrurile marete din viata ta sa se intample sau indeplineasca.
Ce zici de o singuratate sau un caracter mizerabil sau o casnicie patetica sau un om ipocrit sau o viata banala sau o viata in minciuna sau un potential pierdut sau o ratare cu succes?
Mai ramane un gand sus.
Poate ca imi place singuratea/caracterul/casnicia/ipocrizia/minciuna mea/[..].
Dupa ce ai facut opusul fiecarei fraze de mai sus, incearca si la aceasta, gandeste-te daca iti va placea atunci-acolo.
Enjoy.
ps. One life, don't you waste it!
