Pentru moment...
Iti voi picta o melodie..
Melodia in care pleci dimineata cu soarele mangaindu-te intr-un ritm, pe o nota, un vers care la deschiderea genelor iti trezeste un zambet micut pe buze.. te-mprejoara cu delicatete si suav aseaza un voal de realitate pe umeri, te-mbraca cu putere si te conduce spre viata.. da, acea viata... in clipele in care o traiesti ea inca iti canta prin ganduri, o auzi, fad, de departe, soptindu-ti glume si pozne si cat sa-ti mai ia putin din durere, te agita, te motiveaza, te simte si tu o simti la randu-i... din cand mai dispare si fugi in cautarea-i, n-o gasesti pentru ca ea se ascunde tot cat sa o cauti mai intens.. o cauti in nestire.. negasind-o incerci din rasputeri sa ti-o amintesti, sa ti-o inchipui cu forma ei, unica, forma EI, oricare ar fi aceea, era a ei.. incerci sa realizezi cat de tandru te ingrijea, incerci disperat sa iti spui cuvintele ce mai devreme spuse de buzele ei pareau ca aveau sens dar din ale tale acum, parca nu-i la fel, parca-ti par un pic fara acel sens al sensului pe care ea il contura.. incerci disperat sa o regasesti undeva, cumva, candva in gandurile tale.. dar ea nu mai este.. incerci sa o proiectezi in forme dar te infurii, nimic nu are un dram din esenta ei.. te-ntristezi si iti spui ca a plecat.. nu o vei mai auzi vreodata si astfel iti intorci fruntea spre realitatea pe care ea cu usurinta ti-o facea sa fie mai calda.. mai.. nerabdator sa o intampini... obisnuia sa aseze un voal in fiecare dimineata.. si uiti.. uiti, o uiti.. intr-un final.. o uiti cu desavarsire.. pur si simplu ii uiti zambetul, ii uiti delicatetea, ii uiti nastrusniciile, ii uiti hohotele nebune, ii uiti inocenta sarcastica, ii uiti pana si intelepciunea ce odata te-a ridicat din cel mai intuneric intuneric al tau.. o uiti... azi abatut, obosit, singur, fara vreo stare aparte, te intorci spre casa, ajungi in cele din urma si cu marea de apatie navalit deschizi usa cu cheile care iti mai si scapa printre degete, de parca tot n-ai vrea sa intrii, dar intrii.. si faci primul pas... pentru un moment te trezesti zambind senin..
o auzi razand, intrebandu-te daca mai aveai de gand sa te intorci candva.. dar ea rade si te astepta de cand tu ai plecat, te astepta pe aceeasi nota, pe acelasi vers pe care ai plecat...
Te copleseste, asa-i?
Ei, pentru mine se numeste propriul meu Sine care ma asteapta si care ma trezeste, asa cum il las, ma asteapta, cu tot ce traiesc/nu traiesc/mint/creez/descopar/inteleg ori nu inteleg/construiesc, in afara, in "acea viata"..
Trebuie doar sa ne dorim sa il gasim din cand in cand, pentru ca il vom gasi.. asa cum l-am lasat...
