Well...
Lucram (muncim), fiecare cu un rost-pentru un rost, sa ne platim darile, sa ne mentinem in viata, sa ne exploram potentialul, sa ne ajutam familiile/semenii, lucram de cele mai multe ori pentru ca trebuie, chiar daca te aflii printre putinii privilegiati in a lucra cu placere, din placere, in fond, tot un fel de trebuinta este, una de a-ti dezvolta potentialul, lucram si uneori dupa 8 ore pleci cu sentimentul impaciuitor de a fi facut tot ce ai putut mai bun si vrei doar sa te asezi ca un copil intr-un spatiu mai confortabil, mai indepartat catusi de putin de orice/oricine, uneori, doar uneori plecam cu aceasta stare, ei, se numeste liniste...
O liniste pe care adesea o intalnim in singuratate... singuratatea aceea care ne sperie, ne face micuti, ne face sa tremuram, ne face sa fugim, ne face sa evitam, ne face sa ne ascundem, singuratate de care eu, tu si el ne temem, dar care totodata ne linisteste.
Pentru mine si tine acea singuratate are un punct comun, liniste. Insa linistea noastra poarta incarcari emotionale diferite. Linistea mea vine cu un bagaj ce presupune lucruri simple, in fond, acestea m-au calmat totdeauna.. Linistea ta vine cu o incarcatura ce presupune atasament/o alta persoana/in raport (exemplu utopic (?!)).. linistea celuilalt poate veni din.. ce stiu eu.. jocuri video.. dar toti avem acelasi punct in care ne situam.. liniste..
Te-ai intrebat vreodata ca poate si mai trebuie sa invatam ca sa (putem) fim linistiti ?
Ea nu vine de niciunde, nu se inalta, creaza nicicum si se aseaza crepuscular pe liniile emotiilor tale.. nu.. o inveti, o construiesti... o construiesti ca sa o ai acum, cand intorcandu-te din acel punct in care te uiti, sa o poti gasii, sa te poti gasii pe tine insuti, si sa te poti impaca cu tine insuti.
Pentru ca ea iti daruieste impacare si acceptare.
Te-ai intrebat ce lucruri iti aduc tie liniste?
Te intreb eu apoi.. cum te-ai simtit atunci cand.. cand m-am bucurat de Savage Garden acum, cand nebun ai inceput sa joci Diablo 19, cand ai inceput sa iti scrii gandurile?
Ti-ai raspuns adesea, pentru ca intr-o forma ori alta ti-ai raspuns, nu te teme, ca linistit, ca pur si simplu ai fost linistit..
Ei.. urmeaza sa iti prezint partea mai putin placuta, partea in care ti-am spus ca doar uneori ne bucuram de aceasta liniste, pentru ca refuzam sa ne cunoastem si sa ne acceptam in fiecare zi, cu fiecare zi, pentru ca din toate motivele de mai sus, acelea de fuga, evitare, razbunare, ura, egocentrism, imprudenta, am refuzat, da, am refuzat sa ne atribuim aceste mici, marunte, putine stari ce ne fac intr-adevar sa fim noi cu noi, sa intelegem ca masura in care avem nevoie de celalalt avem nevoie si de noi de asemenea, ca in masura in care putem sa ne daruim intru totul celorlalti ne putem darui si noua insine.. un dram de.. liniste.. liniste, impacare, speranta, echilibru...
Asa este, echilibru.. care nu, el nu vine de niciunde, ci din tine, prin tine..
Partea si mai trista.. nu realizam cat de mult avem nevoie de... nu realizam cat de neajutorati ramanem.
Partea cea mai trista... linistea ne face sa plangem.. o poti metamorfoza sub forma unui copil care nu isi gaseste locul si este nevoit sa treaca prin singuratate (liniste) pentru a se creste pe sine...
Intoarce-te la tine, altii nu se vor intoarce, nu vor avea rabdare, ei sunt ca si tine..
Mergi inapoi si din cand in cand, mai sterge lacrimile copilului de pe obraz..
